Informații suplimentare privind starea rețelei de drumuri naționale pot fi obținute de la Dispeceratul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele
Compania RATBV S.A. a avut în 2016 o cifră de afaceri de aproape 53,7 mil. lei (circa 12 mil. euro), o pierdere de aproximativ 3,5 mil. lei (770.000 de euro) și un număr mediu de 829
Teraplast împreună cu subsidiara Terasteel au semnat pe 3 august contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni Politub cu New Socotub S.A., Franța, pentru achiziția celor 49,99% din acțiuni
Goldman Sachs International, WOOD & Company Financial Services, A.S. și Banca Comercială Română S.A. au acționat în calitate de Joint Bookrunners ai Tranzacției.
aduce plusvaloare industriei farmaceutice și pentru a consolida indicatorii economico-financiari ai companiei până în 2030“, a declarat Ioan Nani, directorul general al Antibiotice S.A
Romgaz S.A. prin Hotararea Consiliului de Administratie din februarie 2021, pentru un mandat provizoriu de două luni, iar în aprilie administratorii au decis să prelungească mandatul
UCM Reșița S.A. este cea mai veche unitate industrială din Europa, fondata in anul 1771, și care a proiectat, fabricat și montat peste 90% din echipamentele hidroenergetice aflate in