Potrivit estimărilor oamenilor de HR, ariile în care s-au înregistrat cele mai multe poziții deschise au fost în producție, logistică, relații clienți și IT.
Francisca Hogescu-Lebrun s-a alăturat echipei Xerox în anul 2000, ca Manager Logistică pentru România, iar în 2004 a fost numită Manager Regional de Logistică pentru regiunea CIT (Central
cu COS Târgoviște încă din anul 2004“, a spus Stan Tîrnoveanu, partener la ZRP Insolvency SPRL, care a oferit consultanță Silnef în realizarea planului.
Compania Servoplus, specializată în reparații auto, ITP, vulcanizare, comercializare piese, a realizat în 2016 o cifră de afaceri de 1,5 milioane de euro, iar compania Transpierre SL
Pentru că există o creștere a volumelor, în sectorul de logistică este deja o tensiune pentru că angajați, ca de exemplu șoferii, vor creșteri de salariu sau pleacă cu ușurință la alte
Cifra de afaceri a companiei, care provine mai ales din închirierea de spații într-un parc logistic și vânzarea de apartamente într-un complex imobiliar, s-a redus cu 8,8%, la 26,5