Volumul spațiilor logistice și industriale închiriate în primele nouă luni din 2025 a ajuns la circa 750.000 de metri pătrați, în creștere cu 30% față de perioada similară din 2024...
Compania aeriană HiSky va lansa, în iunie 2026, un nou zbor transatlantic, de la București la Chicago, la doi ani după primul zbor direct din capitala României spre New York.
eficient, mai scurt și mai rapid, dar și mai puțin poluant în București, principalul hub economic și de consum din România”, spune Mihai Diaconescu, director, Asset Management & Development
Odată cu avansul lucrărilor și deschiderea unui nou tronson de 46 km în următoarele zile, A7 va lega în doar puțin peste două ore capitala țării de județul Bacău, unul dintre cele mai
Compania de curierat Urgent Cargus a lansat în teste, în Capitală, serviciul de livrare cu contact redus, care permite transmiterea coletelor către destinatari, fără a mai fi nevoie
Hotelul de trei stele Capitol, din centrul orașului Brașov, controlat de compania Aro-Palace, va trece sub un brand internațional, spune Călin Ile, președintele Consiliului de Administrație
Începutul de an a adus mai mulți clienți străini hotelurilor din Capitală, respectiv 70.000 de vizitatori din afara țării s-au cazat în unitățile turistice, număr în creștere cu 7,6%
Unitatea este controlată de spaniolii de la Hercesa, care au cumpărat clădirea în 2004 și au transformat-o într-un hotel de patru stele în centrul Capitalei, în urma unei investiții
Doar anul trecut au fost emise avize tehnice de racordare la rețea și contracte de racordare pentru proiectele eoliene și solare noi de peste 6.300 MW în valoare totală de circa 6...