Idea Bank, bancă controlată de miliardarul Leszek Czarnecki, unul dintre cei mai bogați polonezi, și Alior, cel mai nou star al industriei bancare poloneze, au atacat piața românească
În ceea ce privește împărțirea între mediul rural și urban, banca centrală atrage atenția că procentul de bancomate și unități bancare din zonele rurale este considerabil mai mic decât
Am înființat în 1991 și dezvoltat ulterior, inclusiv prin construirea unei modern și solide infrastructuri fizice și profesionale Institutul Banca Română.
BNR a aprobat numirea lui Theodor Stănescu în funcția de director general al Crédit Agricole România, banca preluată la începutul acestui an de Vista Bank (fosta Marfin), controlată
de credit prezente în România, respectiv 22 de bănci, au fost pe profit în primul trimestru (T1) din acest an, în timp ce 14 au înregistrat pierderi, potrivit datelor transmise de Banca
Piraeus Bank și National Bank of Greece (NBG), cele mai mari grupuri bancare elene care au operațiuni și pe piața din România, întâmpină dificultăți în atragerea de resurse financiare
Nicolae Cinteză, directorul Direcției Supraveghere din BNR, spune că astăzi a fost “o zi liniștită” pe piața bancară din România, fără niciun fel de problemă în legătură cu subsidiarele