Platforma Innoship, parte a grupului Alsendo Group, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața soluțiilor de management al livrărilor dedicate magazinelor e-commerce din Europa Centrală
Invitat la ZF Deschiderea de Astăzi, Horia Braun, CEO al Erste Asset Management, unul dintre cei mai mari administratori de investiții din România, spune că piața fondurilor mutuale
, România o piață a obligațiunilor foarte atractivă și suficient de adâncă pentru investitorii străini, iar acest lucru nu este o întâmplare, consideră Ionuț Lianu, ofițer șef management
pentru Raiffeisen AM și trei pentru BRD AM ♦ Întreaga piață de administrare a investițiilor din România a avut o creștere de 3,7 mld. lei pe active în ultimul an Raiffeisen Asset Management
european de soluții de resurse umane și salarizare, cu afaceri anuale de 1 mld. euro, a achiziționat Romanian Software, liderul pieței din România în soluții de salarizare și management
Global Business Policy Council, serviciul strategic al companiei de consultanță în management Kearney, a inclus în premieră România în clasamentul anual al piețelor in curs de dezvoltare
producător local de energie nucleară, a completat ordinea de zi a adunării generale extraordinare a acționarilor din 25-26 aprilie cu încheierea unui acord privind servicii de management
Tranzacția prin care Banca Transilvania cumpără entitățile din România ale grupului maghiar OTP, respectiv OTP Bank, OTP Leasing și OTP Asset Management a ajuns în analiza Consiliului
Concurenței a autorizat tranzacția prin care Banca Transilvania cumpără entitățile din România ale grupului maghiar OTP, respectiv OTP Bank România, OTP Leasing România IFN, OTP Asset Management