Agenția de relații publice Golin va avea din luna mai un nou director general, Roxana Dibă preluând poziția deținută anterior de Irina Roncea, care se retrage din companie.
Piața a crescut foarte frumos în ultimii ani și noi am crescut împreună cu piața, în special fondurile noastre de acțiuni,a declarat Dan Dascăl, director general, BT Asset Management
și furnizor de gaze naturale cu o capitalizare de circa 73 mld. lei, nu anticipează întârzieri în proiectul Neptun Deep din cauza incidentelor din Marea Neagră, a spus directorul general
Anterior, el a fost director general al SABS și manager regional pentru Europa de Sud-Est în cadrul Alcatel-Lucent Enterprise, poziție din care a coordonat activitatea companiei în
De la producție, servicii financiare, sănătate și până la zona de IT și tehnologie, companiile americane au o amprentă puternică în economia românească.
Intesa Sanpaolo Bank România a numit-o pe Mara Cristea în funcțiile de Chief Financial Officer (CFO) și Director General Adjunct, după obținerea aprobării din partea Banca Națională
Mara Cristea, care are o experiență de peste trei decenii în domeniul financiar-bancar, a primit aprobarea de la Banca Națională pentru preluarea funcției de director general adjunct
De la producție, servicii financiare, sănătate și până la zona de IT și tehnologie, companiile americane au o amprentă puternică în economia românească. Și nu numai.
Noi, în general, suntem optimiști, dar nu știm cum se va desfășura următoarea perioadă, nu știm ce se va întâmpla la nivel de restricții sau când vom reuși să intrăm într-un fel de