Printre provocările anului 2020 s-au numărat cele logistice, astfel încât la apariția unui caz pozitiv în rândul farmaciștilor, să existe personal care să poată continua activitatea
„Retailerii au închiriat suprafețe mai mari din centrele logistice, iar anul trecut au reprezentat mai bine de jumătate din piață și acest trend va continua.
Cea mai nouă investiție într-o fermă de curcani este cea realizată de Bio Star Logistic în Topoloveni (județul Argeș), ferma fiind pusă pe picioare de două familii.
internațional de servicii de fertilizare in vitro Future Life, deținut de fondul de investiții CVC Capital, a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al CytoGenomic Medical Laboratory SRL
Grupul austriac Strabag este prezent în România în sectorul construcțiilor prin mai multe companii, printre care Strabag SRL, Strabag AG, Drumco Timișoara sau ARL Cluj.