Federal Reserve (Fed – banca centrală a SUA) a majorat rata dobânzii de politică monetară cu 0,75 puncte procentuale, după o ședință care a durat două zile.
Rafinăria Schwedt din Germania a început să proceseze petrol adus din SUA amestecat cu țiței rusesc de tipul Ural, spun surse apropiate situației, citate de Bloomberg.
Banca franceză de investiții Natixis îi îndeamnă pe investitori să se pregătească pentru o „încetinire semnificativă“ a economiei SUA începând chiar cu anul viitor, scrie CNBC.
De ce cred președintele Trump și oficialii americani că rafinăriile americane au nevoie de țiței venezuelean când SUA pompează mai mult petrol decât orice altă țară?
Acordul comercial UE-SUA a adus companiilor din Europa o oarecare claritate cu privire la tarife, însă noul normal este încă imprevizibil și costisitor, scrie Bloomberg.
La alegerile prezidențiale recente din SUA, singurul lucru care a unit ambele partide a fost certitudinea că țara se află într-o situație extrem de fragilă.
Chiriile cresc mai rapid decât salariile în multe părți din SUA, problemă care a devenit acută în special în ultimul an, punând presiuni pe bugetele gospodăriilor.