Domo are scriptic un nou acționar care îl pune la conducere pe Dragoș Dinu
Informațiile despre Domtech Holding AG, compania înregistrată în Liechtenstein potrivit Monitorului Oficial, sunt aproape inexistente.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Informațiile despre Domtech Holding AG, compania înregistrată în Liechtenstein potrivit Monitorului Oficial, sunt aproape inexistente.
Deputy CEO, Lensa, Dinna Temelkova, Executive Director, Telelink Infra Services, Ionuț Sas, Senior Vice President Finance, UiPath și pe Langmár Péter, Chief Investment Officer, STRT Holding
Ovidiu Bucătaru, CFO, Grup Șerban Holding Eficiența financiară este unul dintre cele trei elemente pe care trebuie să le avem în vedere.
„Când am aflat de acest proiect, care la acel moment era un proiect, la nivel de holding ne-am arătat interesul și am reușit să primim contracte de distribuție mai întâi pentru München
Activitatea principală este de holding, însă grupul are expunere directă în energie și construcții specializate.
Fostul președinte a fost acționar al companiei holding a instituției până în martie 2025 și a respins acuzațiile, afirmând anterior că problemele băncii țin de domeniul reglementării
Intermediarul ofertei a fost Goldring.
Plasamentul privat și listarea acțiunilor au fost realizate cu sprijinuL Goldring.
În continuare vedem că rezultatele financiare preliminare nu mai sunt luate în calcul, fiind cântărit mai mult riscul geopolitic actual“, spune Radu Cojoc, broker al Goldring.
În rest, rămâne de văzut cum vor raporta băncile, prin rezultatele lor putând să ne facem o oarecare idee și despre evoluția economiei“, spune Antonio Oroian, broker al Goldring.