Bursele europene au trecut joi prin cea mai proastă ședință de tranzacționare din istorie, iar bursele din Asia au urmat vineri sentimentul din SUA și din Europa și au înregistrat scăderi
500 a intrat în teritoriu de bear market (n.red: minus 20% cel puțin față de maximul recent), în data de 12 martie, ceea ce a adus un sfârșit celui mai lung ciclu de creștere din istorie
Simpa, a cărei istorie a început în anul 1967, are în portofoliu peste 60 de sortimente de pâine și produse de panificație și peste 60 de produse de cofetărie, patiserie și produsele
Roca Obiecte Sanitare este subsidiara locală a Roca Corporación Empresarial, companie spaniolă cu o istorie de peste 90 de ani, specializată în designul, producția și comercializarea
O contribuție pozitivă în acest sens provine din surplusul în balanța serviciilor (așa cum s-a observat pe parcursul anului 2013 și ne așteptăm ca acest trend să continue), dar și din
„Fiecare provine dintr-o cultură organizațională diferită și poate că unii dintre noi am ajuns să credem că nu mai există un alt tip de management decât cel care se practică în compania
Aceste intrări de capital au existat înainte de izbucnirea crizei din Ucraina, acest capital nu provine neapărat de acolo“, a spus analistul economic Aurelian Dochia.