„Se aprobă majorarea indemnizației președintelui Consiliului de Administrație al SC Chimcomplex Borzești, de la 5.800 de euro/net/lună la 8.000 de euro/net/lună începând cu data de
„De regulă comunicăm prin medici sau farmaciști care sunt principalii noștri parteneri, mergem pe canale media doar atunci când am acoperit partenerii”, a spus Dragoș Damian, CEO al
Steel, parte a STG Group, au preluat anul trecut activele de producție ale fostului combinat siderurgic Laminorul Focșani scoase la lichidare de lichidatorul RVA Insolvency și Valor SPRL
crize, iar investitorii trebuie să fie extrem de atenți, a anunțat miliardarul George Soros, unul dintre cei mai cunoscuți investitori din lume, în cadrul unui forum economic din Sri
cibernetică a României, care prevede constituirea Sistemului Național de Securitate Cibernetică, coordonarea unitară a activităților acestui Sistem fiind făcută de MAE, MAI, MApN, SRI
Compania Trust Insolvency SPRL, administrator judiciar al Arelco Power, una dintre cele mai răsunătoare insolvențe din acest an, arată că traderul de energie poate să-și desfășoare
bursier BNET), integrator local de soluții IT&C și furnizor de servicii de training în domeniul IT, va cumpăra 20% din capitalul social al firmei cehe DataScript de la MOORE Academy CZ Sro
Gigantul low-cost Wizz Air a raportat o scădere dramatică de 41,5% a profitului net pe anul trecut, pe fondul problemelor grave la motoarele Pratt & Whitney care au lăsat la sol peste