Sectorul energetic al României trece printr-o transformare semnificativă, cu noi inițiative în producția de energie regenerabilă, distribuția și transportul de energie ele…
Aproape două milioane de angajați, adică jumătate din numărul total de salariați din România, primesc beneficii extrasalariale sub forma tichetelor de masă, iar compania Up România
Producătorul de îngrășăminte organice Norofert (simbol bursier NRF) a anunțat luni dimineață la Bursa de la București că Iuliana Mușat, director de investiții la Raiffeisen Bank din
Bank, reprezentanții Fondului au răspuns că „FNGCIMM poate raporta doar solicitările de garantare transmise de Alpha Bank prin intermediul aplicației electronice a programului, respectiv
CEC Bank a încheiat primul semestru al anului cu un profit net de 304 milioane lei, în creștere cu 12,8%, în timp ce, la nivel de grup, profitul s-a majorat cu 9,4%, la 306 milioane
Lucrurile pe care și le cumpără românii cu primii bani economisiți diferă substanțial de la o generație la alta, astfel că, dacă cei de 26-79 de ani spun că au preferat hainele și încălțămintea
Un român are 3.880 de euro pe an pentru a cheltui în retail, adică în supermarketuri și hipermarketuri, în magazinele de bricolaj, electro-IT, mobilă, modă, cosmetice și orice
Grupul italian UniCredit este foarte mulțumit de parteneriatul pe care îl are în România cu omul de afaceri Ion Țiriac la nivelul filialei locale UniCredit Țiriac Bank și nu are semnale