Aydin Dogan, miliardarul în vârstă de 81 de ani al cărui control asupra celui mai mare grup de media din Turcia l-a adus în conflict permanent cu guvernul turc, a început discuții privind
Pesta porcină africană a fost detectată în nord-vestul Europei pentru prima dată în ultimele trei decenii, amenințând producția de carne de porc a celui mai mare exportator din lume
După o revenire puternică a celei mai mari piețe auto din lume, producătorul german Volkswagen crede că ar putea atinge țintele de vânzări pre-pandemie pentru 2020, sau măcar un nivel
OTP Bank, subsidiara locală a celui mai mare grup bancar din Ungaria, oferă finanțare în avans pentru subvențiile agricultorilor locali de până la 160% din valoarea subvențiilor de
Valoarea tichetelor de creșă a fost majorată cu 10 lei, conform celui mai recent act normativ oficializat și se aplică pentru tichetele acordate începând cu luna aprilie.
câștigat un proiect european de peste 16 mil. lei, din care 15,6 mil. lei (aproximativ 3,3 mil. euro) sunt fonduri nerambursabile, pentru extinderea sistemelor automate de taxare, a celui
Wizz Air, cel mai mare transportator aerian din Europa Centrală și de Est, a anunțat astăzi deschiderea celei de-a șaptea baze din România, la Bacău, de unde compania urmează să lanseze
Numărul de salariați din industria mobilei a scăzut cu 1.500 de persoane de la începutul anului, de la 61.700 de salariați în ianuarie 2017 la 60.200 în august 2017, potrivit celui