Banca ungară EXIM Bank a înființat o linie de credit de 800 milioane de dolari pentru a susține activitățile companiilor ungare din Australia, a anunțat ministrul ungar al afacerilor
Cea de-a doua emisiune de obligațiuni verzi Raiffeisen Bank, de 1,2 miliarde lei, a intrat vineri 2 iulie la tranzacționare la Bursa de Valori București sub simbolul bursier RBRO28.
Patria Bank (simbol bursier PBK), instituție de credit deținută de fondul de investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), a obținut în primele șase luni din 2021 un profit net
Ștefan Nanu, care a fost în ultimii ani director în cadrul Băncii Internaționale de Investiții (International Investment Bank -IIB), a încasat în 2021 de la această bancă un venit anual
Raiffeisen Bank a majorat dobânzile la depozitele în lei până la 7,50% pe an, cele pentru depozitele în euro până la 1,50%, iar pentru dolari la 2,50%.
TBI Bank a majorat dobânzile la depozitele online și offline în lei, în contextul creșterii inflației, cel mai mare randament fiind la depozitul online pe 36 de luni, cu o dobândă anuală
Patria Bank vine cu o ofertă promoțională a dobânzii pentru creditele ipotecare accesate prin Patria Acasă în euro, până pe 30 septembrie 2022, în care marja fixă percepută de bancă
Mihail Ion a fost numit de Consiliul de Supraveghere al Raiffeisen Bank la conducerea noii Divizii Piețe de Capital, Servicii Bancare de Investiții și Planificare Financiară Personală