România scoate de la naftalină proiectul AGRI după eșecul Nabucco
România se orientează spre gazele din Marea Neagră, gazele de șist și aduce din nou în prim plan proiectul AGRI, după ce azi OMV a anunțat oficial că proiectul Nabucco Vest nu a fost
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
România se orientează spre gazele din Marea Neagră, gazele de șist și aduce din nou în prim plan proiectul AGRI, după ce azi OMV a anunțat oficial că proiectul Nabucco Vest nu a fost
Universității din București a avut anul acesta un venit lunar de peste 1.400 de euro net, acesta fiind unul dintre cei mai „prost” plătiți rectori ai celor mai mari universități din România
Grupul SOCAR nu este interesat în acest moment de sectorul de rafinare din România, a spus Hamza Karimov, CEO al SOCAR România la ZF Power Summit ’13.
Producția de energie din deșeuri în România este aproape inexistentă, Vladimir Oprescu, regional sales manager în cadrul AB Energy România, spunând că “dacă ne referim strict la fermentare
“Cel mai important lucru este dinamizarea sectorului de hidrocarburi din România.
Miza unui cost de producție cât mai redus devine din ce în ce mai importantă mai ales în contextul unei piețe în scădere, astfel că România se bate pentru a fi competitivă cu state
Statele incluse în această analiză sunt Polonia, Cehia, România, Ungaria, Bulgaria și Slovacia.
arată un studiu realizat la nivel global de compania de executive search Pedersen & Partners.
Potrivit clasamentului, cele mai valoroase 100 de companii din România însumează 55,1 miliarde de euro în 2014, în creștere…
propusă de ministrul Finanțelor Ioana Petrescu, este una dintre măsurile pe care le-au menționat și specialiștii în fiscalitate consultați de Ziarul Financiar în cadrul proiectului „România