Compania de cablu UPC România și-a bugetat pentru anul 2016 investiții de 50 de milioane de euro, a declarat Robert Redeleanu, directorul general al operatorului, în cadrul unei conferințe
România are 3,6 milioane de ferme gospodărești, o treime din numărul total de ferme de acest tip din Uniunea Europeană, indicator care ne plasează detașat pe primul loc între cele 28
Compania Aridon din Republica Moldova a preluat francizele pentru România ale brandurilor de modă Levi’s, CELIO* și OODJI pe care urmează să le dezvolte pe piața locală.
Compania germană Daimler, care deține automobilele marca Mercedes Benz, ar putea deschide o fabrică de componente auto în România, potrivit unor surse din piață.
Firma Regal Corporation nu este singura pe lista de achiziții din România a germanilor, Dr.Oetker achiziționând la finalul anului 2007 și brandul și activele societății Inedit Food
Un român plătește mai mulți bani pe un coș de cumpărături alcătuit din principalele alimente de bază decât un polonez sau un bulgar, deși salariul mediu brut pe piața locală este de
Ambalajele tip PET (din plastic) au ajuns în ultimii ani să cucerească și piața apelor minerale, astfel că în prezent peste 90% din sticlele de apă minerală naturală vândută pe piața din România