contractului de cesiune a unui portofoliu de credite de nevoi personale în valoare de 97 de milioane lei, sold la 30 aprilie 2024, împreună cu banca poloneză Alior Bank, prin sucursala sa
Nu există nicio urgență pentru Banca Centrală Europeană să reducă dobânzile mai rapid, iar aceasta ar putea chiar ìtrăiî cu o inflație aflată temporar ușor sub ținta sa, a declarat
UBS Group AG intenționează să închidă câteva mii de conturi Credit Suisse de valoare mai mică, la filiala sa de gestionare a averii din Asia Pacific, pentru a pune capăt relațiilor
Energiei, care deține circa 82,5% din acțiunile Nuclearelectrica (SNN), nu a participat joi, 10 septembrie, la adunarea generală extraordinară a acționarilor convocată chiar la cererea sa
Bursa de Valori București traversează în 2026 una dintre cele mai dinamice perioade din istoria sa, iar creșterea interesului pentru piața locală se vede și în activitatea brokerilor
Prețul petrolului a coborât marți la minimul ultimelor două săptămâni, după ce Arabia Saudită a semnalat că se pregătește să repornească principala sa conductă de transport către coasta
McLaren pregătește primul SUV din istoria sa, un model hibrid cu patru uși prin care constructorul britanic speră să-și crească puternic vânzările, să pună capăt anilor de pierderi
China încearcă să transforme dominația sa comercială în industria roboților umanoizi într-un avantaj militar, Armata Populară de Eliberare accelerând testarea unor sisteme capabile