Piața de fuziuni și achiziții din România are potențial de creștere, însă avansul va fi influențat atât de contextul local, cât și de cel internațional, spune Mona Mușat, managing partner
Importatorilor de Automobile (APIA), a demisionat din funcția de președinte al asociației după aproape zece ani, el spunând că următorul președinte are ca mandat organizarea Salonului Internațional
Consumul de vinuri spumante a crescut în ultimii zece ani cu 30% la nivel internațional, ajungând la peste 15 milioane de hectolitri, iar tendința se reflectă și pe plan local, tot
producători de conserve de pe plan local, cu afaceri de 51 mil. euro anul trecut, a ajuns să trimită peste granițe 12% din producția fabricii din Sibiu, iar extinderea la nivel internațional
Numărul mărcilor care nu vor fi prezente în cadrul primei ediții a Salonului Internațional Auto București (SIAB) din ultimii 11 ani a crescut la 16 după ce Țiriac Holdings a decis să
Velcourt, unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din Marea Britanie, condusă de milionarul britanic James Townshned, a intrat într-un joint-venture cu firma Mintridge Internationall
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), organizat la Cluj-Napoca care ajunge în acest an la a 15-a ediție, generează un impact de 7,5 milioane de euro asupra economiei
intrarea oficială a mărcii britanice pe segmentul SUV-urilor de lux vor duce la o dublare a vânzărilor brandului pe piața locală, pe lângă un avans de aproape 50% la nivel internațional
Adamamerica pentru vânzarea clădirii de birouri Phoenix Tower din cartierul bucureș-tean Vitan, potrivit informațiilor transmise de firma de consultanță imobiliară Colliers Internațional