Statul român începe din 29 octombrie 2025 rambursarea împrumuturilor externe luate în ultimii zece ani, într-un context bugetar deja tensionat de un deficit greu de controlat.
atins un nou maxim istoric în ședința din 5 iunie 2025, pe fondul sezonului de distribuire a dividendelor și al optimismului investitorilor după alegerile prezidențiale, dar într-un context
Apetitul românilor pentru creditele de consum în lei s-a accentuat vizibil pe parcursul primului semestru (S1) din 2024, fiind depășite recorduri după recorduri, într-un context în
În acest context, băncile și asigurătorii trebuie să lucreze împreună pentru a inova și a oferi soluții personalizate clienților lor, crede Costi Stratnic, vicepreședintele directoratului
Pe 18 noiembrie, investitorii din energie verde sunt invitați să depună proiectele pentru a putea beneficia de schema de Contracte pentru Diferență (CfD), cel mai așteptat instrument
Avalanșa de intenții în segmentul energiei verzi s-a transfomat într-un blocaj, dar chiar și așa există o „ligă“ de 108 proiecte care au contracte de racordare încheiate, autorizații
Săptămâna trecută, în timp ce diplomații americani și ruși refăceau în Arabia Saudită contactul dintre SUA și Rusia și netezeau terenul pentru discuțiile controversate legate de
Populația continuă să prefere preponderent economisirea bancară, însă sumele pe care românii reușesc să le pună deoparte în depozite bancare sunt în scădere, într-un context caracterizat
Într-un context economic tensionat, în care mediul de business și investitorii încearcă să-și calibreze deciziile în funcție de direcția politică și fiscală a României, economia