Investiție de peste 20 mil. lei pentru construcția unui nou liceu de artă în Sibiu
Lucrările urmează să fie executate de asocierea Construcții SA & Arhimus SRL.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Lucrările urmează să fie executate de asocierea Construcții SA & Arhimus SRL.
“În dosarul în care OMV Petrom SA a fost acuzată de ucidere din culpă și a fost trimisă în judecată, în rejudecare, instanța de fond – Judecătoria Ploiești s-a pronunțat în sensul
Compania anunță că va contesta această hotărâre, „cu toate mijloacele aflate la dispoziția sa, conform legislației maghiare și europene”.
Acesta a admis că țara sa întâmpină dificultăți în creștere în a menține stabilă performanța economiei, dar a insistat că Beijingul a „pregătit suficiente instrumente pentru a face
“Curtea de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal respinge acțiunea formulată de reclamanta Intrarom SA, ca neîntemeiată.
CEO-ul Commerzbank, vrea să ajungă la un acord de fuziune cât mai repede cu putință, în timp ce noul CEO al Deutsche Bank, Christian Sewing, spune că o fuziune nu se află pe agenda sa
Președintele Erdogan a amenințat atunci că țara sa va boicota anumite segmente de produse americane, printre care și telefoanele mobile produse de Apple.
fuziune cu Commerzbank a fost vehiculată în presă recent, însă fuziunile dintre bănci germane nu au mers prea bine în trecut, iar CEO-ul Deutsche Christian Sewing a declarat că banca sa
Președintele Erdogan a amenințat că țara sa va boicota anumite segmente de produse americane, printre care și telefoanele mobile produse de Apple.
Mecanică Fină este controlată în proporție de 91,1% de Mol Invest SA.