metoda activului net ajustat, a pornit de la un capital propriu contabil de 5,23 milioane de lei, din care a scăzut o creanță de 974.258 lei considerată irecuperabilă – suma provine
Având din vedere că și pe segmentul IMM activitatea principală de leasing provine dinspre segmentul IT&C și cel al prestatorilor de servicii, zona de vest a orașului se va anima
Producătorul de lactate marca Milkcom procesează zilnic câte 40.000 de litri de lapte, materie primă care provine de la fermele din județele Brașov și Covasna și pe care o transformă
deține o calificare profesională (ISCED 3) sau se află în primii doi ani de la absolvirea unui ciclu de învățământ cu frecvență și nu a avut încă niciun loc de muncă remunerat; provine
deține o calificare profesională (ISCED 3) sau se află în primii doi ani de la absolvirea unui ciclu de învățământ cu frecvență și nu a avut încă niciun loc de muncă remunerat; provine
Însă economiștii nu sunt entuziaști față de ceea ce ar părea o revenire spectaculoasă și bănuiesc că ea provine dintr-un „efect de bază“ în sectorul de construcții, care a fost extrem
Compania, care provine din cadrul Trustului de Construcții Industriale din Cluj-Napoca, fondat în anul 1952, a realizat în 2012 o cifră de afaceri de 39,1 mil. lei (8,8 mil. euro),
Având din vedere că și pe segmentul IMM activitatea principală de leasing provine dinspre segmentul IT&C și cel al prestatorilor de servicii, zonă de vest a orașului se va anima