În spatele scenei, executivii marilor corporații și lideri globali se întrebau cât de mult poate Vestul ignora Moscova, găsind în același timp noi furnizori de energie, materii prime
ulterior în Vietnam, Mexic și alte locații.“
Concluzia care se desprinde din achiziția Globant dar și a Softelligence, de exemplu, este că România continuă să fie pe harta marilor
► Energia electrică este foarte scumpă, vrem ca în următorii 5-6 ani să producem energia de care avem nevoie, să producem cu panouri fotovoltaice, fără inovare suntem eliminați de
eventual la 1.000 de benzinării, însă pentru atingerea acestui obiectiv este necesară realizarea unei achiziții în condițiile în care vânzarea de benzinării este neatractivă din cauza marjelor
Parisul, cealaltă jumătate a motorului eforturilor de integrare europeană, critică sever excedentul comercial masiv al Germaniei și vrea o atitudine mai dură împotriva tarifelor americane
Piața din SUA a înregistrat pe 9 aprilie una dintre cele mai mari creșteri din istorie după ce Trump a anunțat reducerea temporară a tarifelor la nivelul de 10% timp de 90 de zile pentru