rândul companiilor contribuabile neclarități și ridică multe semne de întrebare, iar în cazul instanțelor, acestea lasă mult loc de interpretări, după cum spune George Trantea, partener
România a progresat din multe puncte de vedere în ceea ce privește creșterea atractivității cadrului fiscal și juridic pentru investitorii care vor să lanseze noi vehicule de capital
Revoluția AI își face simțită prezența în activitatea comercială. Deciziile comerciale ajung să fie influențate și în unele situații dictate de agenți AI. Comunicările dintre aceșt...
Arsis Trading, cea mai mare rețea de magazine telecom controlată de un antreprenor român, a intrat în acest an pentru prima oară în campania de Black Friday, oferind - timp de o săptămână
celor mai mari jucători de pe piața locală de retail de telecom au înregistrat creșteri ale veniturilor anul trecut, iar cel mai mare jucător controlat de un antreprenor local rămâne Arsis
Dacia va prezenta în cadrul Salonului Auto de la Paris, care va avea loc peste două săptămâni, noul concept Manifesto, alături de gama de modele cu noua identitate vizuală, o serie
Bucureștiul are nevoie rapid de o strategie de dezvoltare, astfel încât fiecare zonă să aibă puncte de interes și servicii, este de părere Carlos Moreno, profesor asociat la l’IAE de Paris-Université
Zborurile de pe Otopeni către Paris, Stockholm, Lyon, Atena, Palma de Mallorca, Dubrovnic și Cluj sunt anulate, la fel se întâmplă și cu zborurile de întoarcere din aceste destinații