Grupul de IT AROBS Transilvania Software, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, lansează divizia AROBS Polska în urma finalizării procesului de preluare
NN Pensii, cel mai mare fond de pensii private Pilon II din România, a investit 1 mld. lei în titluri de stat în lei ale Ministerului Finanțelor cu scadențe după 2030, la randamente
În martie, cea mai mare creștere an la an a fost remarcată la creditele în valută acordate companiilor (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare), în urcare cu 46,7%
Manager în cadrul furnizorului de soluții pentru resurse umane Romanian Software, a spus în cadrul conferinței ZF HR TRENDS 2024, că topul industriilor care au un apetit foarte mare
Prime Batteries, companie fondată de antreprenorul Adrian Polec și aflată în portofoliul conglomeratului european InnoEnergy, și grupul Monsson au pus în funcțiune cea mai mare capacitate
14% miercuri la bursa de la Johannesburg din Africa de Sud în contextul în care un raport semnat de investitorii care mizează pe deprecierea prețului acțiunilor susține că cel mai mare
OMV Petrom S.A. și-a bugetat pentru anul acesta venituri de 16,7 miliarde de lei, în scădere cu circa 6% comparativ cu cele din 2018, și un profit net de 3,2 miliarde de lei față d...