din cadrul pandemiei și până chiar în zilele astea, deci vorbim de peste 2 ani, am luat parte la acest efort comun de a ridica un fond de investiții regional pe o verticală de tip tech
start-up-ul a primit o primă finanțare de 170.000 dolari atunci când a parcurs programul Y Combinator din SUA – unul dintre cele mai mari acceleratoare pentru start-up-uri tech
și financiară, a declarat David Aron, fondator și CEO al QuickFin.erp, platformă de ERP cu agenți AI dezvoltată inițial în grupul hotelier Alpin, în cadrul conferinței ZF High-Tech
De asta e probabil să dureze ceva mai mult timp până vom avea platforma gata în forma finală, dar n-am vrea să renunțăm la zona asta de high-tech, chiar dacă este vorba de natură.
schimbe complet modul în care oamenii folosesc partea acesta fie de bani, de comunicare și cred că aceasta este povestea tehnologiei în general și în mod deosebit a start-up-urilor tech
Și în contextul ăsta am fost invitată la acel eveniment de networking de la French Tech în toamna lui 2021, și acolo am întâlnit-o pe pe Ruxandra și pot să spun că ne-a conectat instant
2021 – portofoliul de clienți s-a diversificat, iar în prezent compania oferă și dezvoltă soluții IT pentru toate verticale de business – retail, HoReCa, healthcare, banking, hi tech
UiPath, start-up-ul tech pornit într-un apartament din București de Daniel Dines și Marius Tîrcă, s-a listat la finalul lunii trecute pe bursa din New York, cea mai puternică bursă
parte din finanțare – 265.000 de euro (285.000 de dolari) – a fost obținută încă de anul trecut de la Techstars Boston – cel mai mare accelerator pentru start-up-uri tech