Ulterior, GLGH Steel, subsidiară a fondului de investiții american Great Lakes Global Holdings din Chicago, fondat de Adam Hitchcock, a preluat Artrom Steel Tubes la începutul anului
valori ridicate ale venitului net și profitului net pe acțiune, dar și cea mai redusă valoare pentru raportul credite acordate/depozite atrase atunci când este comparată cu HSBC Holdings
Între 2008 și 2010 Sophocleous a condus operațiunile financiare ale A&D Pharma Holdings, cel mai mare grup farmaceutic de pe plan local, iar anterior a ocupat timp de trei ani funcția
Societatea a fost preluată de circa cinci ani de fondul de investiții american New Century Holdings, reprezentat în România de NCH Advisors, iar Marius Ion se ocupă împreună cu colegii
GSK decize să vândă Europharm
Decizia companiei britanice GlaxoSmithKline (GSK) de a vinde fabrica pe care o deține la Brașov poate fi considerată supriza anului în sănătate.