Aliaspay va consta într-o bază de date cu numere de telefon care vor putea fi utilizate la inițierea plăților electronice, adică tranzacția se va face cu ajutorul numărului de telefon
„SMS-ul este un canal de comunicare sigur, rapid, independent de conexiunea la Internet și independent de aplicațiile instalate pe telefon, fiind un serviciu GSM, disponibil pe telefon
nu avem o hemoragie dintr-o zonă mai săracă spre cea bogată, ci, din contră, să încurajăm companii care deja s-au dezvoltat în județul Timiș, de exemplu, să investească în Caraș-Severin
Momentan Carrefour și Selgros sunt magazine care nu sunt la îndemâna tuturor. Ne dorim desfacere și la magazainele mai răspândite și să fim accesibili pentru toată lumea“.
Regina Maria a încept extinderea în vestul țării în 2015 ♦ În prezent, dezvoltarea în vest a rețelei Regina Maria înseamnă clinici în șapte orașe din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin
Parcurile de retail sunt prezente în orașe precum Bacău, Brașov, Caracal, Dej, Deva, Drobeta Turnu-Severin Turnu Măgurele, Hunedoara Huși, Dej, Giurgiu, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Satu
Începând din aprilie 2016, ca membru în Colegiul de Coordonare al SAL-Fin din partea AAF, a participat la înființarea și dezvoltarea entității de soluționare alternativă a litigiilor