Vodafone Technologies România SRL, companie care operează un centru de servicii și suport IT pentru subsidiara locală a grupului britanic de telefonie mobilă, va plăti dividende nete
Comitetul de macrostabilizare, din care face parte guvernatorul BNR, ministrul Finanțelor, președintele ASF, s-a întrunit a patra oară în acest an pentru a analiza situația economiei României
Consiliul Concurenței, instituția de stat care veghează la respectarea Legii concurenței, și-a propus să afle de ce băncile din România oferă servicii bancare mai scumpe pe plan național
Romelectro, unul dintre cei mai mari contractori de proiecte energetice din România, spune că piața internațională este mai ofertantă decât România în ceea ce privește investițiile
Cele două companii sunt OMV Petrom SA, entitatea principală a grupului austriac, cea care care se ocupă de producția de țiței și gaze naturale, și OMV Petrom Global Solutions din România