Libra Bank, un jucător de talie mică specializat pe nișa profesiilor liberale, a decis să introducă livrarea gratuită a instrumentelor de debit (bilete la ordin și cecuri) la sediile
Piraeus Bank, subsidiara locală a grupului elen cu același nume, va aplica în perioada imediat următoare un program-pilot de conversie în lei a creditelor în franci elvețieni (CHF),
Podiumul este completat de Raiffeisen Bank cu tranzacții de 87,357 milioane lei, ceea ce corespunde unei ponderi de 10,69% din totalul tranzacțiilor din această lună.
DB Global Technology S.R.L, centrul de tehnologie al băncii germane Deutsche Bank inaugurat în primăvara anului trecut la București, are deschise în prezent peste 14 poziții, conform
Bank of Cyprus a primit o ofertă de peste 100 mil. euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și fondul de investiții american Sankaty pentru un portofoliu
Un judecător din Milano a acuzat 13 foști și actuali executivi ai Banca Monte dei Paschi di Siena, Deutsche Bank și Nomura International de o serie de presupuse delicte financiare,
UniCredit Bank a lansat două produse pentru segmentul de clienți întreprinderi mici și mijlocii (IMM), respectiv Mobile POS și Mobile B@nking, completând ofertele de digitalizare de