Peste 30 de antreprenori români au încasat mai bine de 300 mil. euro în acest an după ce au făcut exitul din 20 de companii active în domenii precum IT, energie și industrie, potrivit
Este vorba de 11 firme care realizează sau asamblează produse finite - precum frigidere, aspiratoare, espressoare sau televizoare -, dar și subansambluri și alte componente pentru aceste
Guvernul Ungariei va analiza oportunitatea introducerii unui abonament redus de călătorie precum cel pus în aplicare în Germania, a anunțat ministrul ungar al technologiei și industriei
câteva nume mari, internaționale, în frunte cu Procter & Gamble și Unilever, singurele companii care fac local afaceri de peste 1 mld. lei din importul și distribuția de produse precum
Operatorul britanic al lanțului de cinematografe Cineworld (CINE.L) a afirmat marți că a renunțat la vânzarea planificată a activităților sale din Europa de Est, precum Cehia, Slovacia
care accesează un credit ipotecar nou sau apelează la refinanțare pot primi din partea băncii un fond de urgență, în echivalentul unei rate totale de credit de până la 2.500 lei, precum
logistice în următorii șase ani, însă miza pentru a accelera acest ritm o reprezintă intrarea în spațiul Schengen și accelerarea proiectelor de infrastructură care să deblocheze zone precum
Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO), administratorul mai multor spații de cazare în stațiuni precum Eforie Nord, Eforie Sud, Venus, Saturn și Neptun, a anunțat vânzarea
Adrian Muntean și Ciprian Hanea, doi tineri cu aproximativ 20 de ani de activitate în domenii precum auto sau consultanță și audit, au intrat anul trecut în lumea antreprenoriatului
Piața de birouri din Capitală a înregistrat o cerere nouă de până la 38.000 mp în primul trimestru al acestui an, iar cea mai mare cerere a provenit din sectoare precum cel energetic