JPMorgan susține că trendul ar trebui să rămână în picioare timp de cel puțin câteva săptămâni, conturând astfel o potențială revenire a burselor din SUA.
Indicele prețurilor de consum din SUA (CPI) a crescut la 9,1% în iunie, maximul ultimelor patru decenii, și a depășit media estimărilor lansate de analiști, circa 8,8%, potrivit Business
o condiție esențială pentru ca orice companie care ar vrea să aibă acces la o astfel de procedură trebuie să o îndeplinească”, a spus Simona Petrișor, Partner Bondoc și Asociații SCA
Petrolul și gazele naturale din SUA sunt pe cale să transforme piețele energiei la nivel mondial pentru a doua oară, subminând în continuare pozițiile Arabiei Saudite și Rusiei, scrie
Acțiunile Nvidia (NVDA), unul dintre cele mai mari nume din industria semiconductorilor, au înregistrat la închiderea sesiunii de tranzacționare de vineri din New York o creștere d...
Piețele burseiere din Europa au înregistrat creșteri marți după-amiază în contexul în care investitorii așteaptă o potențială evoluție pozitivă pe frontul comercial SUA – China, potrivit
Anunțat de Google în luna iulie, proiectul Dunant va fi primul proiect submarin nou între SUA și Franța din ultimii 15 ani și servește ca răspuns la cererea din ce în ce mai mare de
Deficitul comerțului exterior al SUA a înregistrat în iulie cea mai puternică creștere din trei ani, în condițiile în care exportul de soia și aparate de zbor civile a scăzut, iar importurile