Grupul Renault va readuce în prim-plan modelul Renault 5 sau mai exact un concept inspirat din Renault 5 pentru a lansa un automobil electric accesibil, dar cu design retro.
În timp ce la nivel european, digitalizarea energiei nu mai este un concept, în România sute de blocuri au suferit anul acesta din cauza avariilor la sistemul centralizat de încălzire
Guvernanța corporativă, un concept care odată implementat ar putea duce la creșterea companiilor, ar trebui să pornească de la cel mai înalt nivel ierarhic, dar să cuprindă toată
Grupul Librarium închiriază o suprafață de 450 metri pătrați în proiectul imobiliar Palas Iași, deținut de Iulius Group, pentru deschiderea unei noi librării-concept, a anunțat CBRE
Restructurarea e percepută de conducerile companiile ca insolvență, în loc să fie privită ca un proces de sine stătător, necesar de remediere a dificultăților financiare, a declarat
Banca Comercială Română (BCR) a redus începând cu luna septembrie comisioanele percepute pentru plățile interbancare în euro în Comunitatea Europeană, pe care le aliniază la nivelul
Asociația dealerilor Dacia Renault Nissan, ACODAREN a reziliat contractul de decontare directă cu Asirom pe fondul cererilor companiei de asigurări cu privire la tarifele percepute
Ministrul muncii Lia Olguța Vasilescu a anunțat un nou comision ce va fi perceput fondurilor de pensii, unii dintre cei mai importanți actori de pe piața de capital bucureșteană.
Transportatorul de țiței Conpet Ploiești (COTE), controlat de statul român, a încheiat anul 2015 cu un profit de 54,2 milioane de lei, în creștere cu 5,6% față de rezultatul record