Cu toate acestea, în ultimii ani pe plan local s-au înființat tot mai multe start-up-uri, mai ales în domeniul hi-tech datorită noilor soluții și tehnologii IT, care le dau posibilitatea
Unul dintre proiecte, Teach, Inspire and Protect, își propune să echipeze educatorii cu competențele necesare pentru a integra în programul zilnic activități ce au loc în aer liber
Sectorul amenajărilor de birouri se situează în jurul valorii de 40 mil. euro, iar COS concurează cu jucători precum Techo România, dar și cu Techno Office, HTO sau Mobexpert Office
De exemplu, Ioan Tecar a atras fondul de investiții Abris Capital în acționariatul fabricii de hârtie Pehart Tec, iar Ioan Istrate a cedat controlul producătorului de înghețată
Alba este unul dintre cele mai reprezentative zone pentru antreprenoriatul local, aici fiind puse pe picioare businessuri precum Albalact (lactate), Supremia (condimente), Pehart Tec
„La nivel global investim masiv în teh no logie, deja peste două treimi din membri schim bă referințe în afaceri prin inter me diul unei aplicații mobile.