doilea cel mai folosit metal al lumii, a atins în urmă cu două zile minimul ultimelor trei luni, pe fondul cererii scăzute din China, a doua cea mai mare economie la nivel mondial după SUA
Oficiali de la două agenții guvernamentale de statistică din SUA spun că instrumentele lor de calcul subestimează creșterea economică și supraestimează unele compomente ale inflației
Signature Bank, o instituție de credit cu un profil mai degrabă modest, este una dintre băncile cu cea mai rapidă creștere din SUA, atrăgând „fani“ dintre cei mai neobișnuiți, dar
de companii americane dețin lichidități de 1.100 miliarde dolari, din care Apple, Microsoft, Google, Pfizer și Cisco 439 miliarde dolari, în condițiile în care sistemul fiscal din SUA
Sezonul raportărilor financiare din SUA și Europa care ar putea da tonul evoluției burselor internaționale și cele peste 50 de adunări generale ale acționarilor care vor avea loc la
Cadrele militare ale forțelor armate ale SUA și MApN din România, precum și familiile acestora, ar putea beneficia gratuit de tratament medical cu spitalizare și alte tratamente medicale
Prognozele de recesiune au acaparat în ultimul timp Wall Street-ul, iar mediul corporate din SUA a început deja să concedieze angajați pentru a se pregăti o potențială încetinire a
producător de îngrășăminte organice ecologice cu afaceri de 10 mil. lei în 2018, vrea să emită obligațiuni de până la 10 mil. lei pe piața AeRO de la BVB pentru a se putea extinde în SUA
Președintele SUA, Donald Trump, care a promis că va relaxa reglementările privind emisiile auto și industria combustibililor, atacă dreptul statului California de a-și stabili propriile