Prețurile locuințelor din România au crescut cu 5,3% în al patrulea trimestru al anului 2018 comparativ cu același trimestru al anului precedent și cu 0,8% comparativ cu al treilea
România este a cincea cea mai atractivă piață de producție din Europa și ocupă locul 12 la nivel mondial, potrivit studiului Manufacturing Risk Index 2019, realizat de compania de consultanță
Grupul francez Lagardere a anunțat în aprilie 2018 vânzarea posturilor de radio pe care le deținea în România, Cehia, Polonia și Slovacia, către grupul Czech Media Invest (CMI), într-o
Grégoire Vigroux, co-fondator și vicepreședinte Business Development al furnizorul canadian de servicii de externalizare TELUS International, consideră că România este o destinație
Mai multe grafice și tabele din domeniul Retail&Agrobusiness Mai multe grafice și tabele din domeniul IMM Materialul a apărut în ediția din 24 iulie 2019 a Ziarului Financiar.
Volumul investițiilor imobiliare în România în anul 2017 este estimat la aproximativ 1 miliard de euro, în creștere cu circa 10% și reprezintă 8% din totalul din Europa Centrală și
Compania de construcții Bouygues România, filiala locală a grupului francez Bouygues, a primit în martie o majorare de capital în valoare de 4,3 milioane de euro de la acționarii