Proiectul de reabilitare cuprinde realizarea structurii rutiere a drumului interjudețean DJ 132, cu tot ceea ce înseamnă carosabil, acostamente, drumuri laterale, trotuare și amenajare
Din păcate, la mai bine de un an de la declanșarea pandemiei, încă nu vedem un plan structurat și măsuri reale de sprijin pentru operatorii din România”, spun reprezentanții companiei
Planul pe agricultură, structurat pe opt obiective majore și zece măsuri, se limitează la a enumera pe scurt idei generale ale unor „dosare“ mai vechi nerezolvate până acum de niciun
Scumpirea împrumuturilor afectează atât dezvoltatorii, cât și cumpărătorii, ceea ce ar putea încetini creșterea prețurilor și reduce profitabilitatea proiectelor, chiar dacă deficitul structural
Deși Bursa de la București a părut adesea decuplată de fundamentele economice și de mediul politic în ultimul an – ca urmare a dezechilibrului structural dintre cerere și ofertă –,
Peste 10 milioane de vehicule vândute de la debutul lui Logan
Potrivit datelor prezentate de Renault, Dacia beneficiază de un avantaj structural de cost de 15% față de media pieței
contracționist ce poate fi însă contracarat de absorbția masivă de fonduri europene, este o necesitate stringentă, iar amânarea realizării acesteia prin măsuri cu efect asupra deficitului structural
Dar de la a ceda controlul pe hârtie până la preluarea controlului structurii informale este un drum lung, pe care antreprenorii din prima generație au dificultăți în a-l parcurge.
„Arun Krishnamurthy deține această funcție din iulie 2013 și a avut un rol important în modelarea structurii regionale și în pregătirea noului sediu central al companiei“.
„Trendul descrescător al consumului a fost determinat de efectele crizei financiare și de reducerea activității economice, dar și de schimbarea structurii în economie.