Autoritatea de Reglementare a Pieței bursiere de la Paris (AMF) a amendat Elliot Management cu 20 de milioane de euro pentru obstrucționarea unei investigații într-o ofertă de preluare
Autoritatea de Reglementare a Pieței bursiere de la Paris (AMF) a amendat Elliot Management cu 20 de milioane de euro pentru obstrucționarea unei investigații într-o ofertă de preluare
Beneficiile totale rezultate din negocierile consumatori-bănci au depășit 1,3 milioane de euro anul trecut, marcând cea mai bună evoluție înregistrată în cadrul negocierilor intermediate
Un raport lunar al Registrului Comerțului arată că în 2020, până în luna noiembrie, capitalul social subscris de acționari străini în firmele românești a ajuns la 790 mil. euro, iar
Datoria externă totală a României a avansat cu 5,57 mld. euro în perioada ianuarie-iunie 2020, până la 111,4 mld. euro, evoluție determinată de majorarea cu 7,2% a datoriei externe
din cele cinci acționară la cea mai mare bancă din România, a anunțat că își vinde participația de 6,3% pe care o are la BCR, valoarea totală a tranzacției ridicându-se la 140 mil. euro
Cyscale, start-up specializat în dezvoltarea soluțiilor de securitate a datelor salvate în cloud, vrea să atragă o finanțare totală de 300.000 de euro prin intermediul platformei locale
Banca Centrală Europeană (BCE) și Banca Națională a României (BNR) au convenit asupra prelungirii aranjamentului-cadru de furnizare de lichiditate în euro pentru BNR, prin intermediul