„Sunt optimist pe ambele sectoare datorită fluxurilor de cash pe care le aștept să intre în piață, atât în ceea ce privește cash-ul parcat pentru Hidroelectrica, cât și privind distribuțiile
Mult așteptatele Hidroelectrica și Contraparte Centrală ar putea da Bursei de Valori București o nouă dimensiune și un impuls de creștere care să sporească atenția investitorilor internaționali
Rezultatele vin pe fondul unei serii de recorduri anul trecut la BVB, ca urmare a listării Hidroelectrica, a dividendelor distribuite ulterior de Fondul Proprietatea, cât și a continuării
Proprietatea a primit de la Guvern, drept capital social, pachete de acțiuni la cele mai valoroase companii din economie: Petrom, Transgaz, Transelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Hidroelectrica
Fondul Proprietatea are un activ net de 9,89 miliarde lei, cea mai mare parte din acesta fiind reprezentat de deținerea de aproximativ 20% în cadrul Hidroelectrica, pachet evaluat la
La rândul său, Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie de stat care a raportat pentru 2018 un profit de 1,55 mld. lei, a precizat că firma
Cea mai mare parte a acestei sume, peste 60%, va fi suportată de trei mari producători, Hidroelectrica, Nuclearelectrica și CE Oltenia, toți de stat, ultima companie intrând pe pierderi
De atunci statul nu a mai adus nicio companie la bursă, cea mai așteptată listare fiind însă a Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, companie ieșită