de creșterea PIB-ului nominal cu un ritm superior celui consemnat de dinamica datoriei publice, se arată într-o analiză realizată de Andrei Rădulescu, senior economist Banca Transilvania
societăți de investiții financiare (SIF-uri) se tranzacționau la finele anului 2020 la discounturi față de valoarea unitară a activului net (VUAN) cuprinse între 36,6% la SIF Transilvania
societăți de investiții financiare (SIF-uri) se tranzacționau la finele anului 2020 la discounturi față de valoarea unitară a activului net (VUAN) cuprinse între 36,6% la SIF Transilvania
mult mai ușor când ai alături persoane care să te ajute, a spus Paul Bâru, francizat Business Networking International (BNI), în cadrul evenimentului ZF „Forumul de franciză Transilvania
un rulaj de tranzacționare de doar 17 milioane de lei, într-o ședință bursieră în care cele mai căutate acțiuni de către investitori au fost cele ale BRD (4 mil. lei), Banca Transilvania
motiv care să te facă nemulțumit, mai bine nu face nimic, mai bine orientează-te către un alt domeniu, a spus Alexandru Săsărman, în cadrul evenimentului ZF „Forumul de franciză Transilvania
Banca Transilvania, cea mai mare bancă de pe piața locală după active, a început să acorde credite prin programul Noua Casă, suma totală vizată fiind de 700 mil. lei, după ce în primele
Tudor Ciurezu, directorul general al SIF Oltenia (SIF5), spune pentru ZF că societatea din Bănie a recurs la un împrumut de 30 de milioane de lei de la Banca Transilvania pentru a acoperi
Ayhan Chemal, equity sales trader la BT Capital Partners, societate de brokeraj parte a grupului financiar Banca Transilvania, consideră că printre punctele critice pe care un investitori
Cele cinci societăți de investiții financiare (SIF-uri) se tranzacționează la discounturi față de valoarea activului net (VUAN) cuprinse între 23,8% pentru SIF Transilvania (SIF3) și