♦ Grupul de firme controlat de Dan Drăghici cuprinde laboratorul de tehnică dentară Drăghici Dental și lanțul de patru clinici stomatologice Junior & Family Dental Center în Iași
în partea de dezvoltare, activitatea companiei germane pe plan local împărțindu-se în șase divizii de business – servicii de consultanță, partea de cloud (SAP cloud service center
plus, mișcările populiste din Europa amenință să deraieze politicile menite să țină muncitorii mai în vârstă în câmpul muncii, arată Axel Borsch-Supan, economist în cadrul Munich Center
Probabil va fi un business center acolo pentru diferite companii. Suntem în analiză, dar probabil că asta se va întâmpla”, a declarat pentru ZF rectorul UPB, Mihnea Costoiu.
antreprenorial, este viitorul pe care îl vedem într-o organizație”, a spus pentru ZF Marc Dellaert, director regional pentru Rusia, Europa de Est, Asia Centrală și Turcia în cadrul Center
„Am mai închiriat o jumătate din etajul 6 al clădirii Bucharest Corporate Center pentru a face loc echipei Cronus dar și celei de la Kapsch CarrierCom.
„În context local, s-au înregistrat numeroase investiții, studii de fezabilitate și pregătiri de centre de date, astfel că toate etapele sunt în desfășurare acum în România.
realizat în 2022 și a vizat centrul de date împreună cu facilitățile acestuia (alimentare cu energie electrică, climatizare, securitate), centrul fiind la baza serviciile de data center