Fostul șef al Alcatel a fost recrutat de grupul Romtelecom-Cosmote
Petolea a lucrat în cadrul Alcatel-Lucent România timp de 10 ani, perioadă în care a avut mai multe funcții, precum director operațiuni, key account manager și country senior officer
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Petolea a lucrat în cadrul Alcatel-Lucent România timp de 10 ani, perioadă în care a avut mai multe funcții, precum director operațiuni, key account manager și country senior officer
Anual, Abatorul Periș comercializează circa 38.000 de tone de carne de porc sub formă de carcasă, piese tranșate și produse proaspete procesate.
Mihnea Diaconu a ocupat anterior poziția de Key Account Manager în cadrul companiei de consultantă și resurse umane Adecco, unde a fost responsabil de gestionarea relației cu cei mai
Alkis Geralis s-a alăturat grupului Mars în 2019, în rolul de Head of Key Account Management pentru Grecia, Cipru și Malta, după peste zece ani petrecuți în cadrul Procter & Gamble
Dan Timotin, 40 de ani, a fost înainte de a fi promovat la conducerea departamentului de vânzări National Key Account Manager în cadrul Coca-Cola HBC România, începând cu iulie 2015
România de azi este prizoniera a două comandamente: nevoia de creștere robustă și nevoia de a păstra deficitele sub control.
Zece din cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene încă au economiile sub nivelul din 2008, anul de boom de dinaintea crizei financiare mondiale.
considerabilă și care urmează a fi recuperată – Firmelor care au de făcut investiții mari care vor afecta marja de profit – Firmelor care au marja de profit sub
Voinea spune că atâta timp cât noul guvern va menține deficitul bugetar sub 3% din PIB, nu vor fi probleme.
. “Sub ghidajul ei, compania a crescut după toate criteriile, înregistrând rezultate de dimensiuni stelare: vânzări de 5,6 miliarde de dolari în 2011, în creștere cu 27%, și