Summit va avea loc în perioada 23-24 februarie, într-un format hibrid, care va include intervenții în exclusivitate, interviuri one on one, dar și dezbateri online, rezultând un concept
Proiectul a fost gândit de la început pentru această certificare, astfel încât încă din etapele de concept și proiectare s-au adoptat strategii de sustenabilitate pentru un consum scăzut
„Noi dezvoltăm un concept. Facem un studiu amănunțit urmărind traseul clienților. Un client trebuie să se simtă bine când intră în magazin. Îi trebuie o muzică bună, o atmosferă.
În Capitală a fost de asemenea deschis un magazin de tip concept store care a păstrat elementele istorice ale clădirii“, spune raportul care face referire la magazinul Cobălcescu.
Atunci când s-au purtat negocieri, faptul că noi am venit cu acest concept, de școală în sistem dual precum este în Germania, a reprezentat avantajul principal pentru că autostrăzi