În plus, în faza a doua a Invinity vom avea un box medical, cu 3.500 mp pentru clinică mama și copilul, farmacie nonstop, stomatologie și optică medicală.
accesul la piața comunitară, marile bănci americane vor fi nevoite să își mute o mare parte din operațiuni din Londra.
”Desigur, cunosc bine Uniunea Europeană și știu relativ bine mediul
Compania brașoveană a reușit să achiziționeze din China consumabile medicale pentru mai mulți parteneri din serviciile de sănătate, atât din sectorul public, cât și cel privat.
Numărul laboratoarelor medicale din România a ajuns la peste 4.500 de unități în 2022, în ușoară creștere cu câteva zeci de unități față de anul 2021, arată datele de la Institutul
La Urziceni, o altă femeie a născut pe trotuar în fața spitalului, pentru că niciun medic din spital nu i-a oferit îngrijirea medicală de care avea nevoie.
Pe de altă parte, pe termen mediu, planul Getica 95 este de a intra și pe zona de producție a energiei, dar aici vor fi necesare lichidități din afara companiei.