Evergent Investments (EVER), a obținut un rezultat net record de 250 mil. lei în prima jumătate a anului, de 2,6 ori peste bugetul pentru această perioadă, pe fondul unor vânzări de
SA&PE Construct, una dintre companiile din grupul de firme al lui Dorinel Umbrărescu, aproape și-a dublat veniturile într-un singur an și a încheiat anul 2024 cu afaceri de 5 mld. lei
participa activ la etapa următoare a procedurii: „BRD va transmite observații și argumente în cadrul procedurii legale aplicabile și își va susține poziția potrivit căreia conduita sa
Orange și Vodafone „se numără printre cele mai mari grupuri de telecomunicații din lume, depășind cu mult DIGI România S.A. ca mărime și ca nivel al veniturilor”, dar au investit
Proiectul liniei Cernavodă-Stâlpu, parte a Clusterului Black Sea Corridor, este unul dintre cele șase obiective de investiții majore derulate de Compania Națională de Transport al Energiei
Proiectul Southern Gas Corridor reprezintă o inițiativă a Comisiei Europene prin care statele europene ar importa gaze din Estul Mijlociu și din zona Mării Caspice, diversificând astfel
Rectificarea bugetară, care ar putea include scăderea CAS, va fi discutată cu FMI la vizita suplimentară din luna iulie, și aprobată de Guvern la finalul acelei luni sau la începutul
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Târgu Mureș, că va discuta săptămâna viitoare problema prețului la gaz, pentru că vrea un preț care "să nu distrugă" marii consumatori,