Ovidiu Irimieș, fostul director general al distribuitorului de produse petroliere Oscar Dowstream, ocupă în prezent funcția de manager comercial în cadrul MOL Group Italy, având sediul
Investițiile grupului ceh Zentiva care deține și compania din România se văd în extinderea businessului, iar anul 2019 a adus două tranzacții la nivel de grup, care au implicat și
SofMedica Group este un grup de companii din domeniul medical, care activează din 1994 în mai multe țări din Europa, printre care Grecia, Ungaria, Bulgaria, Cipru și România și estimează
EFT Furnizare, deschisă în 2013, este o filială a Energy Financing Team Group (EFT Group), axat pe tranzacții în sectorul energetic în Europa Centrală și de Sud-Est.
din Europa Centrală și de Est consideră că lipsa talentelor este una dintre principalele amenințări pentru businessurile lor, arată un studiu realizat de Worldcom Public Relations Group
Etapa 1 a proiectului a atras o finanțare de până la 291 mil. euro, acordată de un consorțiu format din opt instituții financiare, coordonat de Erste Group, UniCredit Group și Banca
Ursus este controlată de grupul sud-african SAB Miller și de un un grup de investitori români (persoane fizice și juridice) care au un pachet de 1,32% din acțiunile producătorului.
Totodată, Ovidiu Bucătaru, CFO în cadrul Grup șerban Holding, business care are peste 13.000 de hectare cultivate cu cereale și oleaginoase, spunea că terenurile agricole sunt la fel