Astfel, fondurile mutuale de acțiuni, prin care un investitor ia expunere indirectă pe marile companii listate la Bursa de Valori București, precum Hidroelectrica, OMV Petrom, Banca
Dinamica indicelui a fost susținută de multiplele maxime istorice înregistrate de blue-chip-uri precum Banca Transilvania (TLV), OMV Petrom (SNP) și Hidroelectrica (H2O), cele mai mari
au fost cele ale Băncii Transilvania (13,2 mil. lei și o apreciere a prețului de 2,5% la 28,35 lei), OMV Petrom (8,1 mil. lei și o apreciere de 1% la 0,7275 lei) iar pe trei Hidroelectrica
Prin comparație, indicele de referință BET, din care fac parte cei mai lichizi emitenți de la BVB, precum Banca Transilvania și Hidroelectrica, a urcat cu 14% în același interval.
Totuși, această scădere este datorată în totalitate listării Hidroelectrica și veniturilor mult peste medie înregistrate în T3/2023, compania având cea mai mare capitalizare de la bursă
Distribuția portofoliilor pe simboluri arată că Banca Transilvania este inclusă în 53 de portofolii, urmată de Petrom cu 49, Romgaz cu 37, Hidroelectrica la egalitate cu Digi cu 27
maximele atinse de acțiunile Evergent, care au intrat în topul celor mai lichide acțiuni de la BVB în ultimele săptămâni, pe locurile „rezervate” de obicei de Banca Transilvania, Hidroelectrica
Hidroelectrica a fost din nou cea mai tranzacționată acțiune, cu un rulaj de 8,8 milioane de lei și o ușoară creștere de 0,25%, urmată de Transelectrica, care a avut schimburi de 7,13