Alfa Group, prin societatea Iride Development, a achiziționat de la CPI Romania cea mai mare parte din proiectul IRIDE Park, logistica aferentă și două imobile aflate în vecinătate,
Costin Tudor crede că se simte o presiune din ce în ce mai mare din partea nivelurilor superioare, dinspre management și acționari, spre eficientizare și profit.
România rămâne cel mai mare exportator european de cereale în primul trimestru al anului comercial 2025/2026 și a înregistrat exporturi record, de aproape 500 milioane euro, în primele
În trimestrul al treilea din 2025, pe piața din România au fost anunțate 86 de tranzacții, cel mai mare număr la nivel de trimestru din ultimii cinci ani.
preluată anul acesta de fondul de investiții Fremman Capital, cu sediul în Londra, a finalizat o investiție de peste 10 mil. euro într-un centru dedicat tratamentelor oncologice la Satu Mare
Omniasig a plătit cea mai mare despăgubire din primul semestru (S1) din 2025, de 5,2 mil. lei în baza unei polițe RCA, ca urmare a unui accident produs în Italia, în care șoferul unui
Aceste food truck-uri însă au apărut între timp în număr foarte mare în piața HoReCa, ele deservind tot diferite tipuri de evenimente și putând să se mute din loc în loc, în funcție
România trece printr-o perioadă de reașezare economică, într-un context influențat de volatilitate geopolitică, de presiuni asupra consumului și de o nevoie tot mai mare de eficiență
Mai grav, poate, pentru politicienii aflați la guvernare a fost isteria provocată de scumpirea excesivă a alimentelor, care au o pondere mai mare în cheltuielile est-europenilor decât