Lipsa provocărilor din corporațiile în care lucrau i-a îndemnat pe Ciprian Sălceanu, 32 de ani, și pe Ionuț Dumitru, 31 de ani, să-și deschidă o firmă de web development și market...
Concret, în prima jumătate a anului 2013, vicepreședintele ANRE i-a pus în vedere directorului Enel că, în urma descoperirii unei duble taxări a certificatelor verzi către consumatori
Instituțiile financiare nebancare (IFN) aveau la finalul lunii octombrie aproximativ 13 miliarde de lei în depozitele la termen, în creștere cu circa 800 milioane de lei față de ni...
Aurel Șaramet, care a deținut timp de zece ani una dintre pozițiile plătite cel mai bine din sistemul financiar, a fost revocat din funcția de director general al Fondului de Garan...
Aproape 15.000 de companii cu depozite peste plafonul de garantare au pus în ultimul an circa 3 mld. lei în astfel de depozite și au ajuns la finele lunii iunie la 27 mld. lei, potrivit
Sergiu Manea, 43 de ani, preia de la Tomas Spurny conducerea celei mai mari bănci din România. BCR a anunțat schimbarea președintelui executiv, Sergiu Manea, vicepreședintel...
să-și probeze buna credință și respectul față de independența televiziunii publice și să dea imediat o hotărâre de guvern" prin care să suspende pe următoarele șase luni sechestrul pus
Sectorul construcțiilor a crescut ca volum cu 4,3% la șase luni din 2022, o creștere în frânare față de anii anteriori, dar care a pus umărul la avansul economiei de 5,8% an/an în prima
Cei mai mari zece antreprenori din imobiliare cu activitate în România au pus pe harta Bucureștiului și a localităților-satelit aproximativ 20.000 de locuințe în ultimii ani,
Circa 1,1% din totalul achizițiilor de încălțăminte făcute de grupul polonez CCC, prezent și pe piața locală de retail, au fost făcute de la fabrici de profil din România. Compania...