grupului suedez Medicover în acționariatul companiei, businessul se va extinde prin deschiderea unui centru de cercetare oncologică, dar și prin deschiderea de spitale în orașe precum
Chimcomplex Borzești (CHOB), controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, preia o parte din activele Oltchim, reperezentând terenuri și clădiri, drepturi de proprietate intelectuală, precum
Măsurile adoptate până acum de guvern pentru sprijinirea mediului de business în contextul pandemiei ar trebui completate și de altele, precum reducerea cheltuielilor de funcționare
Saygo afirmă că în cadrul programului IMM Invest există o rată de respingere foarte mare din partea băncilor și acuză lipsa transparenței privind criteriile de evaluare a dosarelor, precum
Criza financiară din 2008 a exacerbat ineglitățile în distribuirea avuției diferitelor țări și a adus la putere populiști precum Donald Trump în SUA, un personaj care a distrus
Piața rezidențială din România pare să fie la vârful unui ciclu de creștere, fiind caracterizată de un grad mare de fragmentare, asimetrie și polarizare, precum și de dependența de
Finanțele vor face în 26 iunie 2017 a doua plată de dobândă anuală în valoare de 21,50 lei/obligațiune precum și rambursarea valorii nominale de 1.000 lei/obligațiune, aferente titlurilor
Angajatorii își vor trimite vara aceasta managerii în teambuildinguri în care nu vor avea acces și restul angajaților din companii, în destinații precum sunt insulele grecești sau chiar
Economia României va crește în 2021, chiar dacă nu va ajunge la nivelul din 2019, însă nu toate sectoarele vor resimți creșterea, în condițiile în care domenii precum HoReCa sau turismul