Bursa de Valori București că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat prospectul simplificat în vederea majorării capitalului social, intermediarul ofertei fiind Goldring
ultima perioadă, însă pe termen mediu-lung am putea asista la o diminuare semnificativă a discountului față de VUAN, situat acum între 26%și 56%“, spune Antonio Oroian, broker la Goldring
că sunt marcări de profit plus un pic de panică pentru cei care au intrat la cumpărare și au crezut că se întoarce piața”, spune Dragos Mesaroș, directorul de tranzacționare al Goldring
Oferta de listare a companiei a fost închisă săptămâna trecută de intermediarul Goldring după ce gradul de subscriere ajunsese la 270% în numai două zile și ca urmare a discountului
în sistemul de tranzacționare obligațiuni de 9,8 mil. lei (2 mil. euro), la o dobândă fixă de 7,5% pe an, ca urmare a unui plasament privat încheiat cu succes și intermediat de Goldring